Biblia păcatelor

recenzie de Elena Netcu

O construcție românescă barocă

Scriitorul Andrei Bereczki ne oferă un roman inedit ca structură și compoziție, nu numai prin amploarea întâmplărilor, dar și prin extraordinara capacitate de a aduna cu o rapiditate uimitoare, ca într-un vârtej, personaje de diferite tipologii, complicând acțiunea într-un ritm amețitor.

Scris cu o vervă și locvacitate surprinzătoare, romanul Biblia păcatelor se înscrie în categoria romanului total, cu multiple fațete și cu desfășurare epică de mare întindere, în care se topesc introspecția cu banalul cotidian, intriga erotică cu cea polițistă, luxul cu agitația vieții citadine, detalii demne de cel mai captivant film de acțiune. Având la bază o intrigă erotică și polițistă, asistăm la un epic trepidant, cu personaje de rang social înalt, într-o lume cosmopolită, cu standard de viață ridicat, trăind în bogăție exorbitantă, răsfățându-și viața în lux, în bani moșteniți sau dobândiți pe căi necinstite. Dar toate aceste semne ale unei vieți pline de opulență, de adulter, de alunecări în vicii, fie că este alcool, fie droguri sau escapade erotice, camuflează adevăratele trăiri autentice, neîmplinirile, eșecul lamentabil, iluziile contrazise ale unui păcat asumat.

Este aproape imposibil să urmărești firul epic, întrucât sunt planuri narative, unele de-a dreptul derutante, cu întoarceri în trecut, cu reluări, ipostaze, schimbări de perspectivă, ieșiri sau intrări în scenă, dispariție, răpire, substituiri de persoane, plimbări în toată lumea, Varna, Paris, Egipt, Mexic, aterizări în orașul natal din centrul Transilvaniei, Marbaia, pentru ca imediat să te trimită în mijlocul Europei sau în nu știu ce spațiu exotic, toate fac deliciul unei lecturi incitante, într-o continuă tensiune cu suspans.

Dar peste toate astea se suprapune un singur personaj, Ivan Moskov, care face parcă ocolul de la un capăt la altul al acțiunii, la volanul unui Ford Mustang, lăsând impresia că asistă din umbră cum se încurcă planurile, cum izvorăsc parcă nume noi, aparent fără nicio legătură cu miezul conflictului. Însă vom descoperi că Ivan Moskov este liantul acestei țesături epice complexe, un fel de regizor care leagă și dezleagă, care meditează, care notează într-un jurnal, care comentează, încurcă planurile, intră pe ușa din dos în acțiune și triumfă, în final, declarându-se parcă un fel de amfitrion al întregii acțiuni.

Din primele pagini ne dăm seama că asistăm la o crimă pe care se pare că o descoperă însuși Ivan Moskov, deși demersul lui inițial este de spovedanie în fața bătrânului preot Francisc Milu, definindu-și cu nonșalanță statutul de visător, încercând să se elibereze de anxietate, dar intră cu mai multă râvnă în iureșul unei vieți căreia îi va descifra ascunzișurile necurate. Se întâlnește pe rând, când cu locotenentul Sonia Samson, când cu un comisar, cu un comandant, cu ofițeri din cadrul Serviciului de Informații, se angajează în tot felul de discuții pregătitoare pentru a dezlega misterul unei răpiri care se dovedește a fi, la origine, o crimă cu un suport erotic, de care Ivan Moskov nu este străin. Dar cine este acest Ivan Moskov? Autorul Andrei Bereczki, în ipostaza de narator omniscient, îl prezintă, ca tipologie umană, ca fiind un fiu risipitor, un rătăcit prin viață, contemplativ, raisonneur al propriei vieți, blestemat din naștere cu acea genă a primejdiei, trăindu-și libertatea de a-și reevoca motivația pretins duhovnicească a iertării metehnelor. Astfel asistăm la discuții imprevizibile, presărate de ironii fine, cu paradoxuri menite să creeze capcane. Scriitura lui Andrei Bereczki oferă delicii intelectuale subtile, într-un limbaj înalt neologic prin care exorcizează gândurile eroului într-o retorică a incertitudinilor menită să surprindă metamorfoze spirituale, ipostaze contemplative, alături de cele mai obsesive angoase și neputința de a se elibera de zbuciumul sufletesc. La început epicul se desfășoară cu încetineala unui melc, prin acumulări de detalii derulate lent, cu personaje episodice care apar în fugă, pregătind explozia acțiunii de mai târziu, când totul se învârte cu o viteză amețitoare în jurul unei răpiri. Având în vedere lexicul preponderent neologic, acest gen de lectură nu este la îndemâna oricui, se adresează unui public-țintă, pregătit să înțeleagă frazele arborescente, să pășească în avalanșa de neologisme, de subtilități lingvistice uneori complicate, încât să fie capabil să iasă la lumină din acest hățiș compozițional de anvergură. Totul se petrece în actualitate, printre oamenii cu funcții înalte care-și permit orice, întrucât banul e la putere. Este meritul autorului de a-și selecta un public capabil să acceadă la complexitatea unui roman de 522 de pagini. Conversațiile personajului Ivan Moskov sunt reluări concentrice, exhaustive ale unui hiperactiv, cu obsesii extrapolate într-un stil superfluu și abisal, de un patetism paranoid, după cum constată Carina Martins, fiica geamănă a unui fost parlamentar, Karl Ioachim Martins.

Astfel aflăm că a fost răpită Ilsa Martins, sora geamănă a Carinei, căsătorită cu Felix Titus Damiani, că a fost o presupusă amantă a unui oarecare Luca Maria, din orașul lor natal, Marbaia, oraș natal și al lui Ivan Moskov. Cazul este anchetat de comisarul Jean Lupan, care adună probe, le pune cap la cap, antrenând și alte personaje menite să facă lumină, cu funcții înalte, din vârful puterii. Aflăm de asemenea de relațiile extraconjugale ale acestor bogătași, de luxul în care trăiau, ceea ce face ca suma răscumpărării să fie de un milion de euro. Ne întrebăm, la un moment dat, care este rostul lui Ivan în toată povestea asta și vom afla abia după ce este scos din apă cadavrul victimei. Asistăm la o desfacere compozițională a acțiunii ca un evantai, cu forțe polițienești, menite să dezlege misterul în această răpire, dar vom afla că acțiunea, în loc să se restrângă și să ne ducă spre un final, se lărgește, lăsând impresia unei noi narațiuni de după, la fel de complicată, cu sensuri etice și filozofice. Astfel, nu numai că se elucidează cazul, dar asistăm la un final carnavalesc, prin intermediul lui Ivan Moskov care nu este străin de această presupusă crimă. Dezvăluirile sunt pline de suspans, ancheta ne aruncă într-un calambur, ținându-ne cu sufletul la gură.

Pe lângă acțiunea palpitantă, aflăm dezmățul din baruri, consumul de alcool și droguri, adultere și viața deșănțată din trecutul acestor personaje, necunoscând esența adevărată a vieții, camuflați în spatele bogățiilor pe care le dețin. Astfel, Carina își sfătuiește tatăl: Învie-ți odată sufletul și ascultă-l măcar tu, în timp ce Ivan Moskov încearcă să-l convingă că adevărul cu cât doare mai mult cu atât vindecă mai bine. 

Reflecțiile lui Ivan Moskov dau sensul ascuns al acestei cărți care, deși îmbracă haina unui roman polițist, este plină de sevă și de sensuri adânci, un soi de anima mundi unde fiecare suflet veghează... peste tot descoperim neîncetat că există o dumnezeire hrănită cu orice suflet și mai departe autorul definește esența aceasta total diferită, este însăși omniprezenta viață pământeană... viața pură și simplă în cel mai natural sens, în care, adăugăm noi, ”nimic din ce este omenesc nu ne este străin” citându-l pe poetul latin Terențiu.

Așadar, partea a doua a romanului nu mai este despre crimă, ci despre iubire, despre iluzie, despre eșec, dezvăluind în profunzime ce se ascunde în spatele unei aparente vieți opulente, care secătuiește personajele de viața adevărată, autentică.

Remarcăm capacitatea autorului de a ne plimba printr-un labirint ale cărui cotloane se pierd în exotice ținuturi din lume, cu o viață plină de aceleași tentații și păcate adunate într-o Biblie.

Iată, aceasta este ingeniozitatea scriitorului Andrei Bereczki, oferindu-ne un roman demn de un bestseller.